Şi-atunci umblam adesea pe uliţi nevăzute
Cu-obrajii îngheţaţi şi griji nepăsătoare,
Nu mai vedeam cărarea, nici săniile căzute,
De-atâta bucurie, de ţurţuri şi ninsoare.

Mai lungă este ziua în prelungirea unei seri
Când rând pe rând se leagă verdeaţa într-un şir
Cât de frumoşi sunt anii de-atâtea primăveri
Ce se sprijină pe-o floare şi se reazămă de-un fir!

Un zumzet de albină, o bomboană de polen,
Buchet de flori de câmp şi maci răsunători,
O pătură măreaţă, un miros tânăr de lemn
Şi forme schimbătoare din genialii nori.

Atât de scurt simţită şi plină de culori
Vine-anotimpul falnic să-şi scuture podoaba.
Mireasmă ce te-ndeamnă să te-nalţi, să zbori,
Îţi deschizi ochii şi-aici se-ncheie Toamna.

Intrăm în amorţire şi-ncepe iar să doară,
Tot sunetul se pierde în umbră de ecou.
Priveliştea-i eternă, schimbată-n iarnă iară,
Pădurea pururi albă… acelaşi vechi tablou.